Lupta în partea superioară a clasamentului se apropie de sfârșit și, momentan, nu există certitudini privind pozițiile ocupate de cele șapte echipe ce speră să prindă un loc care să reprezinte România în cupele europene.
Conform clasamentului întocmit între primele șapte clasate, în urma rezultatelor directe, Rapid ocupă prima poziție, fiind o echipă redutabilă, atât acasă, cât și în deplasare. Alături de Oțelul și de Timișoara, giuleștenii sunt neînvinși pe teren propriu.
Timișoara este singura echipă care mai are de disputat trei meciuri în compania contracandidatelor: cu Dinamo acasă, cu Oțelul și cu Vaslui, în deplasare.
Timișoara, Vaslui și Oțelul au obținut același număr de puncte, 16, bănățenii având un golaveraj superior contracandidatelor la titlu.
Dinamo are cel mai bun atac, iar Steaua cea mai bună apărare. Roș-albaștrii conduc și în clasamentul ineficienței, marcând doar 7 goluri: 3 acasă, 4 în deplasare. Gaz Metan ocupă ultima poziție, cu numai 9 puncte obținute din „întâlnirile de top”, fiind totodată clubul cu cea mai slabă apărare, primind nu mai puțin de 19 goluri.
O comparație între punctele obținute de Rapid și cele obținute de Steaua scoate la iveală că jocul giuleștenilor este de aproape două ori mai eficient decât cel al clubului din Ghencea, atunci când se înfruntă echipele mari ale Ligii 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER